• Posibilitati de achizitionare pentru balante farmaceutice

    Cantarul sau balanta, reprezinta un instrument ce ajuta la determinarea masei unui corp si consta de fapt intr-o parghie cu doua brate egale si doua talere. Aceasta parghie este cea care echilibreaza de fapt cu greutati etalonate, pentru a se stabili exact greutatea unui obiect. Referitor la primul aparat pentru cantarit, putem spune ca este de fapt o balanta utilizata de catre egipteni in mileniul al patrulea i. Hr. Insa, in prezent, exista posibilitatea de a achizitiona balante analitice, cele care va pot ajuta sa obtine valorile corecte pentru ceea ce urmeaza sa cantariti. Egiptenii au fost cei care au creat primul model de balanta, insa aceasta a fost foarte mult imbunatatita de catre romani, ramanand in urma lor mostenirea celebra a cantarului roman, inca din perioada primului mileniu. Aceasta balanta a romanilor, avea pe una dintre jumatatile bratului o singura contragreutate etalonata, care se putea deplasa de-a lungul parghiei pana in momentul in care se obtinea echilibrul. Balanta sau cantarul au jucat un rol foarte important in ceea ce priveste exactitatea de masurare a unei greutati, acesta fiind si motivul pentru care inca din cele mai vechi timpuri se cautau metode cat mai exacte in acest sens. In zilele noastre putem spune ca totul este mult mai exact, deoarece si-au facut aparitia o multitudine de balante, multe dintre ele foarte exacte.

    Istoria aparitiei cantarului

    Romanii au fost aceia care au confectionat balanta astfel incat portiunea punct de sprijin sa fie sprjinita pe un pivot ascutit la capatul de sprijin, pentru a oferi o balansare cat mai exacta in momentul cantaririi. Cantarele moderne s-au dezvoltat si multiplicat uneori pana la forme si utilizari extravagante cum este cazul lingurii- cantar, insa scopul si utilitatea lor in bucatarie au ramas neschimbate.Paradoxal, principiile acelor aparate de masura a greutatii au fost pastrate si in epoca moderna. De fapt, pana la aparitia cantarelor electronice digitale, cele mai multe cantare comerciale erau fie de tip balanta, fie cu parghii si arcuri. detalii

    Balantele traditionale sunt cele mai simple si fiabile din punct de vedere constructiv. Cele mai vechi sunt adevarate opere de arta, apreciate ca atare de colectionarii de antichitati. Cantarele cu contragreutati mobile sunt mult mai practice, mai usor de folosit si ceva mai precise. De regula foloseau doua contragreutati care alunecau pe sine. Cantarele mecanice cu arc dinamometric se mai produc si astazi. Sunt mici, simple si usoare. Cu asta am epuizat lista avantajelor sale. Precizia lor scade la capetele de scala, iar diviziunea minima se situeaza intre 25-50 grame, in functie de model.

    balante analitice,  viziteaza  , balante farmaceutice

    De unde putem achizitiona balante analitice?

    Cantarul sau balanta este un instrument pentru determinarea masei unui corp constand dintr-o parghie cu brate egale si doua talere, care echilibreaza cu greutati etalonate. Primul aparat de cantarit a fost o balanta utilizata de egipteni in mileniul al patrulea i.Hr. Aceasta avea o forma extrem de simpla, bratul orizontal fiind sustinut la mijloc de un pivot si dispus pe laterale, la distante egale, cu doua talere suspendate cu sfoara. Acest tip de masuratoare a masei corpurilor a fost imbunatatit in mod semnificativ de romani, de la care a ramas mostenire cantarul roman, inca din perioada primului mileniu. Noua balanta avea, pe una dintre jumatatile bratului, o singura contragreutate etalonata, care putea fi deplasata de-a lungul parghiei, pana cand aceasta statea in echilibru.

    Unde gasim balante de precizie?

    Greutatea poate varia in functie de momentul zilei, nivelul de apa din organism, iar la femei, hormonii, menstruatia si chiar nivelul de stres. Pe langa modelul de cantar electronic ales, trebuie sa va asigurati ca functioneaza corect, afiseaza corect si este calibrat corect. Intotdeauna urmati instructiunile de folosire pentru a av asigura ca il utilizati corect. Daca doriti sa urmariti masa musculara si rata metabolica alegeti un cantar de dimensiuni mai mari. Cantarele, dispozitive care asigura masurarea greutatii fara raportare la un alt obiect, au fost mai putin frecvente pana la mijlocul anilor 1800, cand muncitorii de la posta le utilizau pentru a determina greutatea pachetelor.

    Oferte pentru cantar si balanta

    Exista in mediul online si posibilitatea de a opta pentru balante farmaceutice, acestea fiind foarte utilizate in industria farmaceutica. Acest lucru se intampla ca urmare a faptului ca ajuta foarte mult in ceea ce priveste cantarirea exacta a ingredientelor pentru crearea a diferite medicamente. Astfel, aceste balante, au o precizie foarte mare, ceea ce inseamna ca rezultatele obtinute in cantarire vor fi mereu exacte. Cantarele electronice sunt prevazute de asemenea si cu un comutator de resetare. Acest lucru inseamna ca dupa ce veti schimba bateria, veti avea ocazia de a reseta cantarul pentru rezultate cat mai corecte. Astfel, orice persoana poate utiliza aceste tipuri de cantare in cele mai bune conditii, obtinand o cantarire cat se poate de exacta. Acesta este si motivul pentru care aceste tipuri de cantare sunt atat de apreciat si multe persoane opteaza pentru ele atunci cand vor sa achizitioneze un cantar. Pe de alta parte, despre cantarele electronice, mai putem spune ca ofera multe avantaje prin caracteristicile suplimentare pe care le detin. In aceste conditii, putem vorbi pe langa cantarirea greutatii si despre indicele de masa corporala, sau despre procentul de grasime in corp. Apoi, un cantar electronic va poate oferi informatii precise si despre masa musculara, continutul de apa din corp si multe alte chestiuni de acest tip.

    Desi pentru o mare parte din industrii, aceste aparate de masura a greutatii erau suficiente, ele nu puteau fi nicicum folosite in industria chimica sau farmaceutica, intrucat acuratetea lor a lasat intotdeauna de dorit. Salter se ocupa in mod obisnuit cu calibrarea balantelor, insa a observat ca timpul necesar efectuarii fiecarei cantariri in parte era foarte mare, lucru care afecta timpul de livrare pentru anumite servicii, implicit la pierderea unor sume de bani. Aparatul inventat de Salter cu siguranta nu avea o acuratete foarte buna, insa pentru nevoile momentului respectiv a fost socotit drept o inventie extraordinara.

    Balantele etalon sunt utilizate pentru transmiterea unitatii de masa si pentru verificarea maselor. Ele sunt balante simple, executate cu mare precizie. Balantele de precizie au o mare sensibilitate la influenta factorilor de mediu. Pentru a evita influenta oricarui factor de mediu, ele sunt tinute in incinte inchise si sunt actionate de la distanta, prin intermediul unei maini mecanice. Balante romane sunt mijloace de cantarit care au o singura parghie cu brate inegale. Pe bratul scurt se suspenda corpul de cantarit, iar pe cel lung culiseaza un cilindru metalic de masa constanta, care se numeste cursor sau greutate romana. Echilibrarea se face prin modificarea pozitiei masei constante. Cantarele sunt o prezenta veche si aproape indispensabila intr-o bucatarie. inca din cele mai vechi timpuri se foloseau balante cu set de greutati, inlocuite apoi de cantarele cu contragreutati mobile sau, mai nou, cu arc dinamometric. De cativa ani au aparut si cantarele electronice, digitale. Fiecare cu propriile avantaje si dezavantaje specifice.


    votre commentaire



    Suivre le flux RSS des articles
    Suivre le flux RSS des commentaires